Unde este locul meu?

În această viaţă am mers pe multe cărări, am cunoscut mulţi oameni, însă spre marea mea dezamăgire foarte puţini au fost aceia care au reuşit să mă înţeleagă.
Atunci când te trezeşti singur într-o lume ca aceasta, nu ai nici cea mai mică idee unde îţi este locul, nu ştii de unde să începi să păşeşti, tu singur nu poţi să îţi creezi un glob de siguranţă, aşa că toată lumina de odinioară dispare, iar tu vei fi mereu pe acest pământ în căutarea ei.
Eu m-am trezit într-o zi că am pierdut o mare parte din comoara sufletului, familia şi de atunci încerc să găsesc şi eu măcar o rază de lumină. Este greu să ai o vârstă fragedă şi să te loveşti de toate lucrurile pământeşti, după câteva zile de întuneric nu mai aveam nici lacrimi să plâng dar nici voce şi parcă mă simţeam goală în interior. Eram o pradă a ţării mele, care nu îmi putea oferi un trai decent. Chiar dacă în inima mea creşteau atâţia spini de îi simţeam pe piept, nu am renunţat nici în gând la ideea de a mă oprii din căutarea locului meu pe acest pământ. Problema era că nu credeam că şi alţii, că Dumnezeu o să facă totul pentru mine, întrucât ştiu o zicală veche:, Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă” eu înţelegând la acea vreme că jumătate de dum este făcut de El, iar jumătate îl fac eu dacă doresc să îmi recapăt lumina.
Însă jumătatea drumului meu a început cu o mare greşeală, am încercat să îmi creez o lume a mea în care totul era posibil, cred cu tărie şi acum că naivitatea îşi puse accentul asupra mea pentru că altfel de ce să îmi fi dorit acest lucru. Însă în momentul în care terminasem liceul şi am văzut că familia mea se compune doar din câţiva membrii prezenţi, am realizat că, lumea mea, nu există, ci trebuie să trăiesc alături de ceilalţi oameni şi să înfrunt crudă şi vicleană realitate. Adevărul este că la acea festivitate nu am contenit a vărsa o lacrimă, însă durerea pe care o simţeam avea o voce mută. Simţeam cum fiecare celulă a corpului meu cerea cu disperare ajutor, însă cel mai dureros lucru erau privirile pline de răutate şi dispreţ venite din partea unor oameni care considerau că au tot ce îşi doresc, în ochii lor eram un mare nimic, ei zâmbeau de neputinţa mea însă eu cu o fată udată de lacrimi îmi căutam înflăcărata dorinţa ignorându-i, iar atunci când eram aproape de a le da dreptate, mă gândeam că nu îmi pot abandona drumul fiică nu voi rezolva problema mea printr-o demonstraţie de eşec.

6 comentarii

Din categoria Uncategorized